Oscar si Tanti Roz de Eric-Emmanuel-Schmitt
Humanitas, 2006
Oscar si Tanti Roz este povestea unui baietel de 10 ani , bolnav de leucemie. Cei din jur incearca sa-i ascunda gravitatea bolii , dar el stie ca va muri. Singura care ii va spune adevarul este Tanti Roz , o femeie care face vizite zilnice bolnavilor internati in spital. Ea ii va reda increderea si il va indemna sa-i scrie lui Dumnezeu.Ii povesteste legenda celor 12 zile divine, devenite luni, in care poti trai cat intr-o viata.
-Pai cum sa ma simt mai putin singur cu cineva care nici macar nu exista?
– Fa-l tu sa existe.
Se apleca spre mine.
– De fiecare data cand ai sa crezi in el, o sa existe un pic mai mult. Si daca te tii
tare, afla de la mine, o sa existe chiar de-adevaratelea. Si asta o sa-ti faca bine.
–Si despre ce-ai vrea sa-i scriu?
– Despre orice. Despre gandurile tale,acelea pe care nu le spui nimanui, care
devin apasatoare, prind radacina, te impovareaza, te imobilizeaza; acelea
care, luand locul ideilor innoitoare, te paralizeaza macinandu-te pe dinauntru.
Daca nu vorbesti si doar le tii in tine, ai sa te transformi in groapa de gunoi a
gandurilor vechi si rau mirositoare.
In cele 12 scrisori , Oscar se adreseaza lui Dumnezeu povestindu-si viata in spital alaturi de prietenii lui : Bacon, Einstein, Peggy Blue, devenita iubita lui.Oscar e un baiat matur la 10 ani, un baiat care vrea si el sa devina om mare , sa iubeasca. Intre Draga Dumnezeu si Te pup. Pe maine sau P.S. Nu-ti stiu adresa. Ce fac?, scrisorile lui Oscar sunt pline de invataturi.
Incerc sa le explic parintilor mei ca viata este un dar buclucas.La inceput ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care ai primit-o este vesnica.Apoi, dimpotriva, il subestimezi,gasind ca-i o porcarie,scurta de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar,ci de un simplu imprumut.Pe care trebuie sa incerci sa-l meriti.
Doamne , maine e Craciunul.E ziua ta, Ce vrei sa primesti de ziua ta?
As fi vrut ca povestea sa nu se mai termine. Sfarsitul ei aduce cu sine un alt sfarsit , iar eu m-am atasat de micutul Oscar de la primele randuri.Totul e atat de real, emotionant. Ma gandeam la toti acei copii care sufera prin spitale si carora nu le intinde nimeni nici o mana de ajutor, macar mana sperantei , a posibilitatii de a-si trai ultimele zile zambind.
Cartea se citeste repede (eu am citit-o intr-o ora), dar senzatia cu care ramai la final e rascolitoare. Cat de tare te poate maturiza boala. La 10 ani nu ti-ai trait nici macar copilaria! Asa cum ei pot cu zambetul pe buze sa-si accepte destinul, ar trebui ca noi , cei din jur, sa nu-i mai compatimim ci sa le acordam cateva minute din timpul nostru si un zambet. Un simplu zambet care lumineaza o viata .
Va recomand din tot sufletul aceasta carte.E o carte care nu poate fi povestita , trebuie simtita.
Pingback: Cecelia Ahern – The Book of Tomorrow « In jurul Kadiei
Noroc cu tine. Tot vroiam sa iti zic, cartea mi s-a parut superba, am citit-o la job intr-o pauza, m-a impresionat foarte puternic. Multumesc mult!
Eu pot zice :noroc cu tine. Daca nu-mi aminteai ca o am, ramanea necitita si la cat e de frumoasa era pacat.Cu placere 🙂
Pingback: Treceți și pe la ei (7) | Cronicile Ancuţei
Pingback: ”Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt | Oana Kovacs